Confortul, frumusețea, siguranța tavanului extensibil sunt verificate de către timp. Dar totuși la consumători uneori apar dubii în legătură cu instalarea lor în încăperi separate, dar mai ales la bucătărie. Îndoiala este cauzată de microclimatul specific acestei camere: o umiditate și temperatură ridicată, substanțele ce se elimenă în timpul fierberii, mirosurile specifice. Experții în sfera materialelor pentru finisarea încăperilor pot să vă răspundă la toate întrebările.
În timpul preparării mâncării la bucătărie într-adevăr temperatura se ridică un pic. Însă, în primul rând, spre tavan ajung deja vaporii care s-au răcit între timp, în al doilea rând, conform caracteristicilor tehnice, orice pânză PVC, care este folosită pentru producerea plafoanelor de întindere, este capabilă să reziste la temperaturi de la 0 până la 70 de grade.
De asemenea, există teama că în timpul încălzirii vor fi emanate substanțe volatile nocive pentru om și va apărea un miros specific. Ca să se întămple acest lucru, materialul trebuie să fie încălzit până la 100 de grade, fără echipament special acest fapt este imposibil.
Toate bucătăriile moderne sunt dotate cu ventilațiii puternice, chiar și dacă singurul mod de ventilare este fereastra, motive de grijă nu trebuie să fie. Din cauza că grosimea maximă a materialului este de 0,35 mm, acesta momentan intră în reacție cu schimbarea bruscă a temperaturii și cu condensatul, deci cea mai importantă condiție pentru formarea mucegaiului nu este îndeplinită, acesta este doar unul dintre cele 5 motive in favoarea pentru tavanele extensibile. Cu toate acestea, peliculele moderne au un strat contra mucegaiului și a ciupercii.
La drept vorbind, toate tavane extensibile PVC se impart in cele din pelicula si cele din tesatura, cu toate acestea se numara mai mult de 30 de feluri de materiale: lucioase, mate, satine, velur, plus, metalic, neon, facturate, cu efect de "marmura" si asa mai departe. Nu va fi dificil de ales un material ce sa corespunda cerintelor clientului, deoarece in fiecare an producatorii isi largesc gama de materiale produse, iar imprimarea foto creeaza o alegere infinita de design.
Toți consideră bucătăria a fi un loc cu un pericol mare de incendiere, însă în case și apartamente moderne focul deschis aproape este nu se mai întâlnește. În afară de aceasta, pânza PVC la contactul cu focul, nu arde, ci doar se topește.
Într-adevăr plafoanele întinse se murdăresc în bucătărie mai repede decât în alte camere. Dacă de șters și de spălat un tavan vopsit din gips-carton, va fi problematic, însă un tavan extensibil stretch se spală foarte ușor cu ajutorul unei soluții apoase cu săpun sau soluții speciale. După ce se trece cu o cârpă uscată, pete nu rămân.
Mirosul poate să pătrundă doar într-un material cu o structură poroasă. Pânza PVC – un material impermeabil cu o suprafață netedă, astfel încât nu poate să absoarbă mirosuri, cât de puternice nu ar fi. Aceasta se referă și la plafoane din țesătură, deoarece ele sunt prelucrate cu o substanță specială, ce oferă proprietatea de impermiabilitate.
Pentru a procura un plafon stretch sau pentru a afla mai multa informatie, va puteti adresa la numarul de telefon +40 786-122-084. Producem, importam si instalam tavane extensibile in Brasov, Suceava, Iasi si in toata Romania.